LUIS ENRIQUE, ÎNTRE IDEI ȘI REALITATE

LUIS ENRIQUE, ÎNTRE IDEI ȘI REALITATE

Din start trebuie să spun că s-ar putea să fiu un pic subiectiv. Am ținut cu Spania la acest Mondial, la fel cum am ținut la toate turneele finale din 1994 încoace (din motive sentimentale, ce țin de o anumită importanță pe care această țară a avut-o la dezvoltarea mea profesională). Dar am ținut în primul rând cu Luis Enrique și mi-aș fi dorit enorm ca el să aibă succes. Aici motivele țin, în principal, de ceea ce i s-a întâmplat lui în viață (nu știu alții, dar eu nu mă pot uita la acele imagini în care apare alături de fetița pe care a pierdut-o fără să simt un gol în stomac și furnicături în ochi), dar și fiindcă îmi plac teribil oamenii care nu renunță așa ușor la ideile lor, la filozofia lor și care riscă totul pentru asta. Citeste mai mult …

CE ARE ȘI CE N-ARE BRAZILIA

CE ARE ȘI CE N-ARE BRAZILIA

Despre calificarea Braziliei în sferturile Mondialului există deja mai multe curente de opinie. Cel încântat, ”jogo bonito”, demonstrație de fotbal, super-fotbaliști, super-faze, super-siguranță defensivă, deci super-favorită la câștigarea trofeului. Și cel pretențios, mai degrabă dezgustat de scenariile pe care Neymar și ai lui le pun în practică de fiecare dată când dau gol, dar și de giumbușlucurile pe care Neymar și ai lui le oferă când nu e cazul, scoțând în evidență o altfel de realitate: ”Selecao” n-a prea avut adversari până acum. Citeste mai mult …

DANSÂND CU STRESUL

DANSÂND CU STRESUL

Despre Argentina s-a spus înaintea Mondialului că ar fi una dintre marile favorite. Iar pentru Messi s-a vorbit că ar fi ”The last dance”, plecând, evident, de la seria ce l-a avut ca protagonist pe Jordan. Acest ultim dans al lui Messi, să-i zicem tango, ca să rămânem în repere argentiniene, a pornit cu un pas fals contra Arabiei Saudite, dar pare că și-a regăsit cadența contra Mexicului. Cum rămâne acum cu statutul Argentinei?

”Favoritele nu prea câștigă Mondialele”, s-a apucat să spună, acum vreo săptămână, Lionel Scaloni, încercând el probabil să mai diminueze din stresul ce-și făcea loc cu mult aplomb în vestiarul său. De încercat a încercat, de reușit n-a reușit, căci stresul s-a dovedit a fi partenerul principal de dans al lui Messi și al celorlalți argentinieni. Stresul derivat din presiunea imensă ce există în jurul acestei echipe, presiune derivată din dragostea imensă pe care poporul argentinian o are față de această echipă. Atât de multă dragoste poate fi și sufocantă uneori, iar Argentina de azi e ca un copil pe care părinții îl iubesc enorm și ar vrea cu orice preț să-l vadă reușind, dar pun o atât de mare presiune pe el încât clachează. Și Brazilia e oarecum în aceeași situație, sunt sentimente pe care noi europenii nu prea avem cum să le înțelegem, doar că Brazilia, spre deosebire de Argentina, are un lot mult mai bine garnisit cu superstaruri și parcă mai apt să facă față acestui gen de situații.

În loc să liniștească spiritele, vorbele lui Scaloni mai rău au făcut, căci Argentina s-a trezit că, în afară de stres, ar cam vrea și dilemele să ia parte la ultimul dans. ”Suntem ori nu suntem favoriți?”, au părut jucătorii să se întrebe în 90 de minute cu Arabia Saudită și-n vreo 60 cu Mexic, timp în care jocul Argentinei a fost departe de așteptări, chiar straniu, căci au fost lăsate deoparte toate ideile ce conduseseră în principiu spre Copa America și apoi spre acea serie de partide fără eșec.  Argentina n-a avut deloc răbdare, deși aceste asocieri calme și relaxate au fost o caracteristică a prestațiilor din ultimele luni, iar lipsa lui Lo Celso în zona de mijloc s-a văzut destul de clar, stilul lui ce amestecă inventivitatea cu liniștea nefiiind mai deloc suplinit de un Rodrigo De Paul, marginalizat în ultimele luni de Simeone și ajuns în Qatar într-o formă ce, sincer, nu prea justifica o convocare (în paranteză fie spus, nu înțeleg ostracizarea la care e supus acum Angel Correa, care cred că ar putea interpreta rezonabil acest rol).

Dilema a fost scoasă de pe ringul de dans doar după ce Enzo Fernandez a dat golul de 2-0. ”Da, suntem!”, și-au zis argentinienii ulterior, în timp ce se bucurau, cam zgomotos și cam lung pentru o asemenea fază a competiției, deschizând larg ușa unui alt pretendent, destul de periculos dacă nu e bine supravegheat: euforia. ”Aveam nevoie de această euforie”, a zis Messi, care, da, a ieșit la rampă atunci când mai multă nevoie era de el, dar care păruse și el la un moment dat dat dominat de stres. L-a dat deoparte, deocamdată, iar dansul poate continua mai lesne. Pare-se că Mondialul Argentinei abia acum a început, dar Lewandowski chiar e un adversar de care ar trebui să se teamă. Nu scrie nicăieri că favoritele nu pot pleca timpuriu acasă, nu scrie nicăieri că acest ”timpuriu” trebuie neapărat să fie faza grupelor, căci și ”optimile” tot cam pe-acolo sunt în calendarul turneului final. Argentina își va juca împotriva Poloniei calificarea mai departe, având în față o singură variantă, victoria și locul 1 în grupă, căci orice altă variantă, ce implică mult hazard, calcule și joc al rezultatelor, ar însemna o întâlnire prematură cu Franța, pe care cred că nimeni nu și-o dorește în acest moment.

GRIEZMANN, ATUUL DIN UMBRA LUI MBAPPE

Franța a funcționat perfect până acum și nu trebuie să ne mire faptul că a fost prima calificată mai departe. La fel cum n-ar trebui să ne mire eliminarea prematură a Qatar-ului, care în mod evident n-avea ce căuta la acest turneu final. Franța a funcționat perfect în ciuda absențelor (să nu uităm totuși linia de mijloc cu care s-a câștigat în 2018: Pogba-Kante-Matuidi!) și-n ciuda incertitudinilor ce planează în jurul lui Didier Deschamps, a cărui înlocuire cu Zidane e dată ca sigură. Sau poate tocmai de-aceea merge atât de bine jocul ”cocoșilor”, fiindcă s-au liniștit apele. Toată lumea vorbește de Mbappe, însă ar merita și Antoine Griezmann ceva mai multe aprecieri. Și nu doar pentru impecabila centrare pe care i-a dat-o lui Kylian la golul de 2-1, ci pentru întreaga prestație de sâmbătă, când a făcut de toate, inclusiv marcaj la Eriksen. Defensiv, Griezmann are temele bine aprofundate după atâta amar de vreme cu Simeone, ofensiv el e beneficiar al absenței lui Benzema, căci are acum mai multă libertate și mai multe zone de teren pe care să le calce fără să se teamă că va da acolo peste Karim. Cât despre Benzema, el se regăsește pe foaia oficială a fiecărui meci, căci n-a fost scos din lot. Se recuperează la Valdebebas, dar cine știe dacă nu cumva ne vom trezi cu el în Qatar dacă Franța va ajunge prin semifinale. Poate de aceea Deschamps nu s-a grăbit să-l înlocuiască.

LACRIMILE LUI LEWANDOWSKi

Apropo de Lewandowski. Și de lacrimile de după reușita cu Arabia Saudită. La câte goluri a dat în cariera lui, la câte trofee a câștigat, la câte elogii a adunat și la ce reprezintă pentru Polonia, Lewi nu mai are nimic de demonstrat nimănui. Lacrimile astea, sincere și din suflet, căci nu-i actor să plângă la comandă, sunt însă cheia succesului, pentru că înseamnă pasiune și sentimente, plus o ambiție fără de care n-ai cum să reușești în viață. Lacrimile astea ne arată și ce înseamnă un Mondial pentru fotbaliști, oricât de mari ar fi ei, dar mă tem că nu vor putea fi înțelese niciodată de unul ca Infantino și alții ca el, care și-au bătut joc de tot ce reprezintă această competiție.

 

 

PETELE DE CULOARE ALE MONDIALULUI GRI-PETROL

S-a dus deja prima etapă a acestui Mondial atipic și cam gri. Sau gri-petrol, ca să păstrăm contextul. Primul Mondial în care nu prea se bea bere, nu doar pe stadioane și în jurul lor, ci și prin fața televizoarelor, fiindcă, pur și simplu nu-i anotimpul, și singurul, sper, când așteptăm finala nu ca să plecăm mai apoi la mare, în vacanță, ci ca să vedem dacă și cu ce vine Moș Crăciun în tolbă.  Citeste mai mult …

”LA FURIA” LUI ”TWITCH” ENRIQUE

”LA FURIA” LUI ”TWITCH” ENRIQUE

Într-un Mondial destul de gri, hai să-i zicem gri-petrol ca să nu ieșim din context, unde surprizele mai acoperă din jena ce se ivește când și când din nispul deșertului, Spania e o pată de culoare. Roșie, așa cum o știm cu toții. Un roșu furios, așa cum ar vrea ibericii s-o știm. Iar omul ce stăpânește pensula cu care mai aprinde sau mai stinge din acest roșu, selecționerul său, e la rându-i un caz aparte. Citeste mai mult …

ULTIMUL TANGO A ÎNCEPUT CU UN PAS FALS

ULTIMUL TANGO A ÎNCEPUT CU UN PAS FALS

”Favoritele nu prea câștigă Mondiale”, zicea Lionel Scaloni cu o zi înainte de prima mare supriză a acestui turneu final, una dintre cele mai mari din ultimii 50 de ani. Selecționerul argentinian se regăsește, începând de azi, într-o poziție care ar trebui, dacă e să ne luăm după ce a spus, să-i convină: Argentina nu mai e chiar atât de mare favorită precum era înainte de startul competiției. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
  • Alex on UN PIQUE DIN TOATEhttps://youtu.be/qkPafcT-iSw 1:04:30. Anul e 2004. Nu stiu daca erau americanii proprietari de cluburi din Anglia. Sau poate e vorba de [...]
  • r?zvan on KLOPP ȘI CEI 7 ANI DE ACASĂdortmund a regretat plecarea lui klopp, mul?i chiar s-au rugat de el s? r?mân?. atmosfera de la ultimul s?u meci, [...]
  • Melania on O NOUĂ TENDINȚĂ ÎN FOTBAL: ”GRATIS”Stilul tau este unic in comparatie cu alti oameni de la care am citit lucruri. Va apreciez ca ati postat [...]
  • Negru Eduard on NIMIC DE ROMÂNIANoi deocamdat? sunt departe de a în?elege fotbalul ,mereu oamenii compara juc?torii actuali cu genera?ia de aur,mereu tr?im în trecut [...]
  • Razvan on ETERNUL ȘI FASCINANTUL CRISTIANOCristiano ar fi o a doua variant?. Cred c? psg ar trebui s? se uite exact ca Marseille în 91. [...]
Twitter
Arhivă